1. Sari la meniu
  2. Sari la continut
  3. Jos

bluvision consulting banner

Apelul fals la 112

User Rating:  / 13
PoorBest 

Am aflat cu toții din mass media că apelurile false la numărul unic de urgențe 112 sunt în proporție de 95% din totalul apelurilor, fapt care pune în mișcare un întreg sistem, cheltuind resurse uriașe pe glumele nesărate ale unor idioți. Sunt convins că prin adoptarea sau modificarea unor legi simple, s-ar rezolva multe situații care acum par să fie scăpate de sub control.

Conform legislației actuale, fapta este contravenție și se pedepsește cu amendă de 500 de lei. Asta dacă îl prinzi pe apelant și mai ales dacă are de unde să plătească 500 de lei. Soluția, în opinia mea, este extrem de simplă. Asimilarea apelării false la 112 cu acțiuni de terorism de risc scăzut și pedepsirea cu închisoare CU EXECUTARE. Nu mult, doar 2-3 luni, dar cu executare. Procesul să fie unul simplificat și în regim de urgență, judecătorul să pronunțe sentința chiar și în lipsa glumețului, imediat după pronunțarea sentinței mascații să-l ridice pe glumeț și să-l depună la răcoare. Până să-și dea seama ce se întâmplă, deja este în celulă, cu cazarea și masa asigurate pe 2-3 luni, nici nu apucă să-și sune prietenii. Nu se acceptă niciun fel de excepții sau recursuri, singura scutire acceptată este certificatul de deces al inculpatului.

Cazurile de acest fel trebuie intens mediatizate, pe toate canalele media posibile. După câteva astfel de cazuri (sunt sigur că nu vor fi multe), lumea va înțelege că 112 nu este un serviciu de divertisment și că se ajunge la penitenciar pentru așa ceva...

Ultimele articole

 
Copyright © 2020 Csaba's Best Blog Ever :-P. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.

joomla visitor