1. Sari la meniu
  2. Sari la continut
  3. Jos

bluvision consulting banner

Ghid practic: Alege bicicleta potrivită!

User Rating:  / 18
PoorBest 

Vine momentul în viața fiecăruia când se gândește la achiziționarea unei biciclete, de nevoie sau de hobby. Nu este ușor să alegi corect dintre sutele de modele existente pe piață, așa că m-am gândit să vă împărtășesc din experiența mea, să nu aruncați banii pe ceva ce nu e absolut necesar.

Primul pas este identificarea nevoilor, identificarea bicicletei potrivite. Identificarea se face prin scări de bloc, prin parcuri, prin fața supermagazinelor. Ideal ar fi să găsiți bicicleta potrivită nelegată. Trebuie să știți că o bicicletă nelegată, sprijinită de vreun gard, e semn că este abandonată, deci puteți dispune liber de ea. Eu am fost mai puțin norocos, nu am găsit nimic care să-mi placă, doar biciclete vechi, bătrânești. Am găsit și ceva modele performante, modele 2015, dar erau legate bine :(

Într-un final, am trecut pe la un magazin, "să mă orientez". Vânzătorul de-acolo a fost foarte amabil, imediat a venit să-mi prezinte zeci de modele, deși i-am spus clar că NU intenționez să cumpăr. A insistat că nu contează, să-i arăt cam ce bicicletă mi-ar plăcea, apoi a insistat la fel de mult să mă urc pe ea, să văd cum merge. Am început să pedalez, mi-a plăcut bicicleta, așa că am pedalat până acasă. Tipul la un moment dat fugea după mine, cred că dorea să-mi mai dea sfaturi, dar eu am pedalat mai repede și nu m-a ajuns.

Nu cred că se consideră furt, din moment ce proprietarul a insistat să-i plimb puțin bicicleta. Pe această cale doresc să-i transmit că sunt mulțumit de alegerea făcută și îi mulțumesc că m-a îndrumat corect. I-am făcut și o dedicație muzicală la radio, sper că a auzit-o!

PS: Înainte de a sesiza autoritățile (in)competente, citiți și vă minunați: Termeni și condiții :)

Ultimele articole

 
Copyright © 2020 Csaba's Best Blog Ever :-P. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.

joomla visitor