Ajungem la un moment dat în viață când ne hotărâm să ne angajăm, să renunțăm la micile afaceri la limita legii care ne asigură un trai decent fără prea mari bătăi de cap. Facem asta de cele mai multe ori la presiunea apropiaților, argumentul lor suprem fiind „să ai vechime, să ai pensie”. De parcă ai putea trăi dintr-un salariu, să nu mai zic de pensie… Și atunci, dacă vrei liniște în familie, renunți de bună voie la libertate, la timpul liber, la banii câștigați ușor și îți cauți de lucru, țintești un stăpân de sclavi.
Primul pas este desigur pe site-urile de recrutare. Unde e plin de anunțuri de angajare dar detaliile lipsesc. Parcă ar fi puse toate după un șablon, ți se promit tot felul de lucruri neinteresante ba chiar sunt unii care îți prezintă sarcinile sau lucrurile normale ca pe niște super-beneficii, cum ar fi:
-angajare cu carte de muncă! Păi se poate altfel? La ciubucăreală și ilegalități mă pricep și eu!
-mașină de serviciu! – asta e un mare dezavantaj, înseamnă că mereu vei fi pe drumuri, vei pleca din firmă la 8 dimineața și te vei întoarce joi.
-telefon de serviciu! – adică tot timpul te vor suna să te frece la ridiche, să te întrebe pe unde ești, să-ți facă traseul harcea-parcea, să îți dea mereu sarcini care în mod normal n-ar fi treaba ta.
-tabletă de serviciu! – sigur n-o primești din grijă ca nu cumva să îți scadă afacerile de pe aliexpress…
-colectiv tânăr. Prin asta se înțelege că vei găsi acolo o haită de adolescenți rebeli care nu se pricep la nimic, patronul a pierdut controlul și speră, în disperare de cauză, că te duci tu acolo lup bătrân și îi pui cumva pe năzdrăvanii ăia la lucru. I-ar da afară pe toți dar n-are cu cine să-i înlocuiască, așa că lucrează și el cu cine poate…
-bonuri de masă! – super beneficiu, de parcă ți-ar spune că ai câștigat la 6/49.
Dar cea mai distractivă fază este că nu scrie în anunț despre ce salariu este vorba. În România dacă suni și întrebi despre bani, ești automat respins. În ziua de azi toate funcțiile sunt în romgleză, toate au în denumire cuvintele „manager”, „leader” sau „operator”. Nu mai ești femeie de serviciu, ești „cleaning assistant”, cu promisiunea că după 10 ani poți ajunge „cleaning team leader”. Nu mai ești gunoier, esti „operator salubritate”. Vezi un anunț interesant, te programezi la interviu, îți iei liber de la actualul loc de muncă, treci pe la mall să furi o cămașă frumoasă, mai studiezi puțin și bibliografia să nu mergi la interviu ca vita la abator. Și apoi începe potopul.
Dai interviuri cu toți șefii și șefuleții pe scară ierarhică. Începi cu adjunctul șefului local (ăsta doar se asigură că nu ești boschetar și că nu ai probleme la mansardă), apoi te iau la frecat șefii zonali, regionali, dai tot felul de teste de marketing și logică, urmează interogatoriul plictisitelor de la resurse umane, ca într-un final să ajungi la șefii de la București (skype ne mai scutește de deplasări). O aventură de asta a durat fix 3 luni, și vorbesc de o rețea de electro-IT, nicidecum de NASA sau de SRI. Ca într-un final, când deja ți se îndoaie, ți se spune că pentru funcția ta pompoasă, cu responsabilități uriașe, vei fi remunerat cu fabuloasa sumă de… 2000 lei. Din care ți se scad furturile. LOL. Cea mai bună poantă pe care am auzit-o în ultima vreme. N-am putut râde cu poftă că aveam buzele crepate. Și pe deasupra, BONUS, mi se bate apropo că trebuie să sap pe cineva acolo, să plece. Nu zău. Eu sunt OM, nu Terminator. Mi-am luat pălăria, le-am strâns mâna (la tocul ușii) și am plecat.
Dacă scria în anunț că salariul va fi identic cu al celui ce vinde sandwichuri în gară (orice meserie e nobilă și respect pe toți cei care lucrează, indiferent ce), am fi scutit mult timp, din al meu și din al armatei de funcționari implicați în procesul de recrutare. Am tras învățămintele din această întâmplare și m-am dus direct la o rețea locală, unde singurul interviu de angajare a durat 90 de minute, unde am putut spune ce vreau, ce doresc, unde am primit răspunsuri la toate întrebările mele în primele 10 minute, unde am găsit flexibilitate și am putut purta un dialog deschis. Aici însă am descoperit alte proceduri care n-ar trebui să mai existe în epoca digitală, dar despre astea vă voi povesti data viitoare.