Modificările Codului Rutier (cocălar-style)

Culoarea roșie a semaforului interzice trecerea, cu excepția situației când ne grăbim. Polițistul rutier va stabili dacă motivul invocat de noi este suficient de bun pentru a ne grăbi. Exemple de motive care justifică graba: „Naște pisica vecinului”, „Trebuie să ajung urgent la amantă”, „Mi se răcește mâncarea”, „Trebuie să mă întâlnesc cu prietenii/prietenele”. La auzul motivației, polițistul își va cere scuze și va înmâna de îndată documentele conducătorului auto, pentru a-și putea continua drumul cu viteză maximă.

Dacă polițistul consideră că motivul invocat nu justifică trecerea pe culoarea roșie a semaforului, poate amenda conducătorul auto. Cuantumul amenzii se stabilește prin negociere directă. Dacă polițistul nu e mulțumit de suma negociată, poate aplica măsuri complementare de pedeapsă, cum ar fi ruperea fâșului, aplicarea fulgerătoare a unui pumn în barbă, zgărierea mașinii contravenientului.

Culoarea galbenă. Are rol decorativ, permite trecerea fără restricții. Dacă semaforul funcționează pe galben intermitent, conducătorii auto vor opri și vor aștepta culoarea verde a semaforului.

Culoarea verde. Permite accesul în intersecție, dar se acordă prioritate celor care se grăbesc, celor care au girofar (cumpărat din talcioc sau, după caz, din piața de ruși), celor care au numere de înmatriculare cu literele distanțate sau care încep cu W (așa-numitele numere de neam prost). La apariția culorii verzi, conducătorii auto au obligația de a claxona energic pentru a-i zori pe cei din față. Primul din coloană va claxona și el energic, din solidaritate cu ceilalți. Traversarea intersecției se va face claxonând, indiferent de oră. În intersecțiile aglomerate se vor instala semafoare cu claxon, astfel încât odată cu apariția culorii verzi, semaforul însine va emite un sunet strident.

Prioritatea de trecere. Se stabilește în funcție de valoarea mașinii, mașina cea mai scumpă trece prima. Dacă mașinile au valori aproximativ egale, prima va trece mașina cea mai mare. BMW-urile cu volan pe dreapta și/sau numere de Bulgaria au prioritate generală (se știe!).  În caz de neînțelegeri, conducătorii auto vor lăsa mașinile în intersecție și se vor lupta în mijlocul străzii, cel mai puternic va trece primul.  Polițistul rutier are rol de arbitru.

Traversarea pietonilor. Pietonii vor traversa numai în grupuri de minim 10 persoane, și numai pe trecerile de pietoni. Pietonii vor aștepta liniștiți pe margine până când se adună cel puțin 10 persoane, moment în care vor alege un lider dintre ei, care va coordona trecerea. Liderul va ridica un steag galben de pe margine, semn că vor să traverseze. Autoturismele vor opri înaintea marcajului și vor acorda prioritate de trecere grupului. Dacă sunt mai puțin de 10 persoane, conducătorii auto nu au nicio obligație, pietonii vor traversa pe riscul lor (se consideră traversare prin loc nepermis). Trecerile de pietoni vor fi amplasate la distanțe de minim 2 km între ele. Trecerile de pietoni semaforizate vor avea următorii timpi: verde pentru pietoni – 10 secunde, verde pentru mașini – 10 minute. 

Trecerea la nivel cu calea ferată. Autovehiculele au prioritate de trecere, barierele și crucea „Sfântului Andrei” se vor demonta de pe șosele și se vor monta pe calea ferată. Mecanicul-conductor va opri la barierele coborâte sau, după caz, înainte de crucea Sf. Andrei, se va asigura, va acorda prioritate tuturor vehiculelor care circulă pe șosea, apoi își va continua drumul. Autovehiculele care se apropie de o trecere la nivel cu calea ferată sunt obligate să claxoneze pentru a atenționa mecanicul-conductor al trenului să oprească. Conducătorii de vehicule cu tracțiune animală vor trage măgarul de coadă pentru a obține efecte sonore eficiente.

Sancțiuni și contravenții. Conducătorii auto depistați cu diverse nereguli în trafic au dreptul la încă o șansă de a circula corect. De exemplu, cei depistați de aparatul radar cu viteză peste limita legală, au dreptul de a întoarce mașina și de a trece din nou prin dreptul radarului. Dacă nici a doua oară nu respectă limitarea de viteză, polițistul poate aplica următoarele sancțiuni, în această ordine: mustrare verbală, mustrare scrisă, avertisment, dezumflarea roților. În cazuri de gravitate excepțională, polițistul poate aplica un șut în fund contravenientului.

Măsuri speciale. Se vor amenaja benzi pentru circulația autovehiculelor ale căror conducători se află în stare de ebrietate, aceste benzi vor fi realizate integral din cauciuc, cu parapeți din cauciuc. Pentru a nu se simți discriminați șoferii băuți, administratorii drumului pot opta să monteze copaci și alte elemente de decor tot din cauciuc, pentru a avea o priveliște cât mai realistică. 

(Mai am niște idei la fel de idioate, așa că… VA URMA…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *