…Ieșim din pădure, mergem pe câmp. Ei, aici încep senzațiile tari, românești. Noroi lutos, lunecos, bicicleta mergea pe unde vroia ea, nu pe unde vroiam eu. În jurul meu, cicliștii cădeau ca popicele. N-am așteptat să cad și eu, așa că am descălecat. Am luat bicicleta de „coarne”, iar eu coboram pe lângă ea ca pe schiuri. Foarte tare.
