spargatorul de buci

Și hoții au mândria lor

spargatorul de buciAstăzi mașina mea de serviciu a fost vizitată de un hoț cu mult bun simț.

Am parcat pe o străduță din Târgu Mureș și, conform vechiului meu obicei, am lăsat mașina descuiată și geamurile coborâte, să se aerisească. Ei bine, din mașină „s-a aerisit” stația mea de emisie-receptie, adică nu mai era.

Hoțul cu bun simț nu a luat nimic altceva, deși în bord aveam GPS, un portofel cu acte și carduri (bani nu), cheile de la super-mașina mea personală iar in spate aveam o cutie de Makita cu diverse chestii.

Hoțul însă nu mi-a făcut pagubă mare, nu s-a atins de nimic altceva, totul era neatins, chiar și antena era pe mașina, doar stația mea nu mai era, cablul antenei l-a desfiletat cu grijă, nu a smuls nimic. Pe această cale doresc să-i mulțumesc. Oricum aveam de gând să-mi cumpăr un President nou, doar că m-am hotărât greu, aveam nevoie de un impuls (mulțumesc încă odată). Stația, veche de 3 ani, o petardă de Storm Discovery, lipită cu bandă izolatoare tip PowerTape.

Cum nu mi-a trecut vreodată prin cap să cotrobăi în vreo mașină cu geamurile coborâte, n-aș fi crezut că cineva ar face așa ceva, cu atât mai puțin într-un oraș european, civilizat, curat și mai ales multicultural, așa cum este Târgu Mureș. E foarte comod când te întorci la mașină să nu ai de căutat cheile prin toate buzunarele și să ai ușile deschise și cheia în contact. Până ieri, nu mi s-a furat nimic din mașină. Dar de-acum am pus punct tradiției. Amuzant e că abia la ieșirea din Târgu Mureș am observat că stația mea s-a evaporat, am împins mufa splitterului în mufa brichetei și neauzind niciun zgomot, am întins mâna în spate printre scaune să învârt de butoane. Negăsind stația pe pipăite, am întors repede capul să o localizez, și ce să vezi? Cablul antenei se plictisea singur acolo, iar în locul stației, mulțimea vidă!

Stimați cititori din Târgu Mureș (știu că sunteți cu sutele, dar ce vorbesc, sunteți cu miile, poate cu zecile de mii!) dacă vi se oferă spre vânzare un Storm Discovery vechi, dar „ieftin și bun”, vă rog să sunați la numerele care vă apar pe monitor, este posibil să fie stația furată de la mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *